Română 

"Avem astazi nevoie de o credinta simpla. Ea trebuie cautata pretutindeni si preferata oricarei intelepciuni."

Nov
30
2023

Prăznuirea Sfântului Apostol Andrei Zi de bucurie și de reflecție pentru creștinismul românesc

Ziua a treizecea a lunii noiembrie este pentru creștinătatea românească o zi de mare sărbătoare. Este ziua de bucurie duhovnicească, în care-l sărbătorește pe cel ce a încreștinat-o, pe Sfântul Apostol Andrei, cel Întâi chemat între Apostolii Mântuitorului Hristos. Această zi de bucurie este și una de reflecție duhovnicească, în care poporul nostru evaluează cu luciditate și realism izbânzile duhovnicești realizate de-a lungul istoriei. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât această zi ca sărbătoare național-duhovnicească, nu întâmplător, căci ea precedă ziua unității naționale.

Părintele stareț Efrem al Mânăstirii Vatoped, din Sfântul Munte, spunea că cel mai mare dar pe care poporul român l-a primit de la Dumnezeu este Ortodoxia. Credința dreaptă este cel mai mare dar pentru omenirea căzută. Prin credința adusă de Mântuitorul Iisus Hristos descoperim viața cea adevărată, fericită și veșnică; lumina și iubirea care izvorăsc din El, în care noi putem înainta la infinit, cum spune părintele Dumitru Stăniloae. Doar Hristos ne poate da adevărata viață, pacea, bucuria și sfințenia în care vom trăi veșnic. Biruința asupra patimilor și asupra lui satan o dă El, Cel care a biruit moartea și iadul, dăruind bucuria învierii tuturor celor ce "iubesc arătarea Lui” (II Timotei, 4,8).

În Persoana divino-umană a lui Hristos se împlininesc toate profețiile revelate de Dumnezeu de-a lungul istoriei. El este răspunsul tuturor căutărilor sufletului omenesc. El este liniștea tuturor neliniștilor metafizice ale omului, în lunga sa istorie. Dumnezeu-Omul ne descoperă în Persoana Sa frumusețea și măreția persoanei umane, a chipului ei cel dintâi, rostul ei ontologic, care înseamnă viață în fericire, viață asumată ca dar primit de la Dumnezeu, și ascultare responsabilă față de El... Născut în peștera din Betleem, Mântuitorul Hristos și-a arătat frumusețea și slava urmașilor lui Avraam, păstorilor și magilor, primii care au redescoperit propria lor lumină și slavă în strălucirea lumii și frumuseții lui Hristos. Mai apoi, apostolii s-au alăturat Maicii Domnului, Sfântului Iosif și Sfântului Ioan Botezătorul, în slujirea Tainei Mântuirii, bucurându-se de lumina slavei lui Hristos...

Strămoșii noștri daci au cultivat o religie favorabilă primirii credinței creștine1, de aceea, la vremea potrivită, au fost binecuvântați cu venirea Sfântului Apostol Andrei. Păstorii - curați la inimă, călugării geto-dacilor - asceți înțelepți și cititori ai semnelor vremii, l-au primit cu bună-voință pe sfântul apostol, cel care aducea lumina lui Hristos, Unul din Treime, ca răspuns al căutărilor și năzuințelor acestora. Primind vestirea evanghelică, ei au păstrat cu credincioșie Taina credinței creștine; mulți ajungând sfinți, care sunt slava acestui neam... În viața ascetică, în căutări și năzuințe, Sfântul Apostol Andrei se asemăna cu ei. Privind cu ochii sufletului în diferitele biografii și scrieri2, care-l prezintă pe apostol și apostolia sa, citim că el a fost din pruncie un însetat metafizic. Un căutător neostenit al înțelesurilor duhovnicești profunde, un însetat după o mare întâlnire cu Persoana ideală. De aceea, a ucenicit, întâi, lângă marele Ioan Botezătorul, cel mai luminat duhovnic al vremii, care putea călăuzi un suflet la Hristos. Sfântul Nicolae Velimirovici remarcă că, tânărul Andrei, nu a fost chemat, ci el însuși l-a descoperit pe Hristos, ca vârf al căutărilor și margine a doririlor sale duhovnicești. Curăția feciorelnică, sărăcia, rugăciunea contemplativă - în care fusese inițiat de Sfântul Ioan Botezătorul, munca ostenitoare - din al cărei câștig împărțea cu părinții, săracii și fratele său Petru, l-au pregătit duhovnicește să-L urmeze pe Hristos. Rostul duhovnicului este să unească sufletele cu Hristos. Când Sfântul Ioan Botezătorul l-a arătat pe "Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatele lumii(Ioan 1.36), ucenicul-ascet Andrei, cu sufletul plin de dor și de iubire arzătoare, s-a bucurat ca o mireasă, urmând cerescului Mire. Glasul Tatălui și arătarea Duhului Sfânt au întărit credința sa în Fiul. Inima tânărului Andrei s-a aprins de dragoste față de Hristos, urmându-L și zicându-I: Rabi (Învățătorule), unde locuiești (Ioan 1.38). La răspunsul Domnului: "Veniți și veți vedea!” (Ioan 1.39), împreună cu alt tânăr, Ioan, viitorul apostol și ucenic al iubirii, l-au urmat pe Hristos, rămânând cu El în ziua aceea. S-au îndulcit contemplând lumina neapropiată de pe fața lui Hristos, ospătându-se de dulceața cuvintelor Lui. Iată, sfântul apostol era pregătit (încă de atunci) pentru vederea luminii necreate (taborice) a lui Hristos, pentru a mărturisi despre ea și despre posibilitatea vederii ei.

În propovăduirea sa evanghelică, Sfântul Apostol Andrei avea să întâlnească mulți păgâni pătimași, greoi cu înțelegerea, în fața cărora a făcut minuni fizice. Prin aceasta el a arătat puterea lui Hristos. A răbdat bătăi, loviri și scuipări, în care a arătat dragostea și răbdarea lui pentru Iisus Hristos, cel răstignit din iubire de oameni, la care se făcuse părtaș. Spre marea sa bucurie avea să întîlnească și oameni cu suflet mare, cu minte luminată și înțelegere adâncă. Aceste ființe alese, nobile, capabile să primească credința lui Hristos și vederea luminii Lui, sunt călugării geto-daci. Pe aceștia i-a hirotonit, mai apoi, episcopi și preoți. Doar un mare trăitor, inițiat în treptele viețuirii duhovnicești, putea să aibă o influență atât de benefică asupra localnicilor și o lucrare misionară plină de rod.

Rodul propovăduirii Sfântului Apostol Andrei sunt miile de martiri și de sfinți ai neamului nostru, milioanele de creștini mântuiți care au adormit întru dreapta credință și în nădejdea învierii. Toată frumusețea duhovnicească a teologiei, culturii, istoriei, imnografiei, iconografiei, artei și poeziei creștine dezvoltate în Biserica noastră, are rădăcina în credința sădită de Dumnezeu, prin predica apostolului. Mai observăm că virtuțile principale ale poporului nostru: cumpătarea, modestia, moderația, mila, iertarea și bunătatea, dar și curajul, vitejia, răbdarea și neclintirea, sunt virtuți evanghelice, care strălucesc în viața Sfântului Apostol Andrei, părintele nostru duhovnicesc. Din relatările sfintelor evanghelii, virtuțile sfântului apostol au fost, de asemenea: sărăcia, curăția, simplitatea, sinceritatea, focul iubirii față Hristos și râvna față de legea lui Dumnezeu. Discreția în manifestări, cumpătarea, dreapta măsură în slujirea de apostol, au întâmpinat multe împotriviri, în sudul Dunării, unii îl mușcau și cu dinții (acatist). În toate a rămas senin, bucuros (Romani 5,2), dăruit cauzei lui Hristos, curajos și linștit în fața morții. Atunci când i-a fost anunțată sentința cu moartea, prin răstignire pe cruce, el s-a umplut de lumină și bucurie. Acest exemplu al său îl vedem de-a lungul istoriei la sfinții, eroii, martirii și voievozii români care primeau moartea cu liniște și pace, privind la Hristos.

Sfântul Apostol Andrei a încreștinat mulțime de popoare (Bizanțul, Grecia și Ucraina de astăzi), unde se bucură de aleasă cinstire. Totuși, putem spune că legătura sa cu poporul român este una specială. În țara Mioriței, el și-a găsit odihna. În peștera din localitatea Matei Corvin, devenită astăzi mânăstire, a stat vreme îndelungată. Aici, slujea Sfânta Liturghie, iar apoi ieșea la propovăduire. Locul de rugăciune i-a fost și loc de aspră nevoință pustnicească. Modelul său a fost urmat de sfinții pusnici de mai târziu, ca Ioan de la Prislop, Daniil Sihastrul, Teodora și Nicodim cel Sfințit. Asa cum am amintit, izvorul oricărei manifestări de credință creștină în Țara noastră, sunt, în principal, predica Sfântului Apostol Andrei, prorocii, apostolii și propovăduirea lor, Moise și Legea sa, psalmistul cu psalmii săi, Solomon cu înțelepciunea lui, Macabeii cu martiriul lor, (urmat de minunații noștri Sfinți Martiri Brâncoveni), dar mai ales legătura cu Maica Domnului, care iubește această Țară și duioșia colindelor, numind-o grădina ei; toate sunt rodul propovăduirii andreiene. Întâlnirea Sfântului Apostol Andrei cu strămoșii noștri a fost una firească, umană, în lumină și bucurie. De aceea, atunci când moaștele sale au fost aduse la Iași, în 1996 și 2001, iar mai apoi la București, în 2011 și 2022, sufletele ierarhilor, preoților, monahilor și credincioșilor români au trăit firesc dragostea și bucuria revederii cu încrederea în mijlocirea Sfântului Apostol Andrei, care rămâne pentru vecie Părintele duhovnicesc al Bisericii Ortodoxe Române, Ocrotitorul Catedralei Naționale, Părintele duhovnicesc al tuturor sfinților și creștinilor ai acestui neam. De aceea, în această zi a prăznuirii sale, cu mulțumire și bucurie, îi adresăm o rugăciune, ca să mijlocească luminarea și mântuirea sufletelor noastre. Privind astăzi, retrospectiv, asupra istoriei bisericii noastre - care este istoria sfințeniei poporului român, putem spune cu îndreptățire și mulțumire:

- dacă avem preoți și ierarhi sfinți, cuvioși și martiri, aceasta se datorează harului lui Dumnezeu, dar și Sfântului Său Apostol Andrei, mijlocitorul acestui har.

- dacă avem călugări și pustnici, în mânăstiri și în pustie, trăind viață sfântă în simplitate și sărăcie, îndulcindu-se de iubirea și lumina lui Hristos, aceasta o datorăm bunătății Sale și ostenelilor Apostolului Său Andrei, cel întâi chemat...

- dacă avem mucenici și martiri nebiruiți, care pentru credință și pentru neam și-au vărsat sângele cu bucurie, învingând vitregiile vremurilor și nedreptățile istoriei, aceasta se datorează viteazului Împărat Hristos, biruitorul morții, și neînfricatului Apostol Andrei.

- dacă poporul nostru iubește curăția și sfințenia familiei, după modelul Sfintei Treimi și al Sfintei Familii, aceasta se datorează evangheliei predicate de sfântul Apostol Andrei.

- dacă tinerii și tinerele noastre au iubit fecioria și curăția (până azi avem mulțime de monahi și monahii), aceasta se datorează lui Iisus cel feciorelnic, Preacuratei Sale Maici și iubitorului de feciorie, Sfântului Apostol Andrei.

- dacă am învățat să trăim în comuniune iubitoare în Sfânta Biserică, prin Sfânta Liturghie, prin Spovedanie și Împărtășanie, primind pe Hristos și viața nemuritoare, aceasta o datorăm învățăturii și trăirii Sfântului Apostol Andrei.

- dacă am învățat să priveghem în rugăciune, în nopțile marilor sărbători, aceasta am moștenit-o de la Hristos și de la Apostolul Său Andrei , care ziua predica, iar noaptea se ruga.

- dacă am învățat să permanentizăm harul lui Hristos participând la viața Sa și trăind înveșnicirea noastră, aceasta o datorăm apostolului în care Hristos trăia viu...

Toți trăim cu emoție venirea Fiului lui Dumnezeu pe pământ. Taina Nașterii Sale în peștera cea săracă o vestim în slujbe și în colinde cu evanghelică simplitate. Sfântul Apostol Andrei a adus peștera din Betleem în Dobrogea, iar Țara noastră a devenit o țară sfântă.

Multe sunt motivele pentru care recunoștința izvorăște din sufletul nostru. Pentru sfinții care ne străjuiesc din cer și pentru pruncii curați, care ne bucură pe pământ. Pentru biserica biruitoare și pentru Maica Domnului care întărește biserica luptătoare. Pentru toate mulțumire se cuvine lui Hristos și Sfântului Său Apostol, pe care ni l-a dat Ocrotitor.

De aceea, ne rugăm Sfântului Apostol Andrei, întâiul chemat și fratele lui Petru cel adevărat, să rămână mereu alături de fiul său duhovnicesc, poporul român.

Ajută-ne, Sfinte Apostole, să cultivăm virtuţile sfinţilor şi strămoşilor noştri și izbăvește-ne de dezbinare. Învață-ne să căutăm mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu (Matei 6,33). Ajută-ne să fim buni creștini, sarea pământului şi lumina lumii. Fii nouă înaintemergător spre cer, împreună însoțitor pe cale, ajutător cu pilda vieţii tale şi cu rugăciunea ta fierbinte!



  1. Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.Sfântul Apostol Andrei Ocrotitorul României și Începătorul Botezului în poporul român.Editura Cuvântul Vieții.București, 2011,p.13.
  2. Viețile sfinților pe luna Noiembrie.Editura Episcopiei Romanului 1993.pag.603; Pr. Dr. Sabin Verzan Sfântul Apostol Andrei.Editura Diaconul Coresi.București,1998; Dumitru Manolache Andrei Apostolul lupilor.Editura Dacica.București, 2008.
separator
Nov
21
2023

Gânduri duhovniceşti la începutul Postului Nașterii Domnului

Ne apropiem de Postul Naşterii Domnului sau al Crăciunului, cum i se mai spune, timp în care, cu mult dor şi duhovnicească bucurie, ne pregătim să-L întâmpinăm pe dumnezeiescul Prunc, pe veşnicul şi dumnezeiescul Fiu al Tatălui făcut Om. Anul acesta o facem cu un spor de credinţă, după un sfârşit de toamnă cu multă încărcătură de har şi cerească binecuvântare. Au fost aduse în țară moaştele Sfinţilor Mari Împăraţi şi întocmai cu Apostolii, Constantin şi mama sa, Elena, care au reaprins în noi credinţa şi iubirea lui Hristos. Sfânta Sa Maică ne-a bucurat, îndulcit şi mângâiat cu prezenţa sfintei sale icoane Prodromiţa de la Sfântul Munte al Atonului.

I-am sărbătorit pe Sfinţii Ardeleni, mărturisitorii Ortodoxiei în Ardeal, care ne-au dat o bucurie rară, iar pilda vieţii lor strigă către noi. Ce lucruri mari şi vrednice de laudă au făcut ei în vremuri când norii grei şi negri ai greutăţilor păreau să ascundă pe vecie soarele pentru poporul oropsit. Cât de luminoşi, plini de credinţă, de iubire şi de adevăr au fost şi cu câtă mărinimie şi osteneală au lucrat jerfindu-se lui Dumnezeu şi oamenilor. Prin cuvintele marelui Mitropolit şi Sfânt Andrei Şaguna să ne amintim de praznicul al cărui post îl începem: ’’Nu este nici o familie de creştin care nu s-ar bucura şi nu s-ar lumina duhovniceşte de sărbătoarea Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos.... Mărimea şi sfinţenia zilei de astăzi este aşa de puternică încât mâhniţii nu mai simt astăzi nici o durere; săracii nu mai simt sărăcia lor; învrăjbiţii nu mai vor să ştie de duşmănie; stăpânii se milostivesc de slugile lor. Cauza acestor simţiri mângâietoare este naşterea Pruncului dumnezeiesc, care a adus pentru cei mâhniţi mângâiere, pentru cei săraci săturare, pentru cei învrăjbiţi împăcare, pentru stăpâni umilinţă, iar pentru slugi ascultare”1. Marea bunătate a lui Dumnezeu, iubirea şi mila faţă de oameni, se arată în aceste cuvinte, dar, în acelaşi timp, şi marea răspundere a omului faţă de darurile primite. Ne-am obişnuit să credem că postul este un alt regim alimentar, o mai multă abstinenţă, osteneală în rugăciune, mai multă priveghere, mai multă cântare, mai deasă spovedanie şi cuminecare, mai multă citire a cărţilor sfinte; toate acestea sunt bune foarte şi folositoare. Dar esenţa postului, a perioadei lui, a rugăciunii, a întregii noastre vieţi duhovniceşti, este lepădarea de sine. Renunţarea la orice fel de manifestare a egoismului în gând, în cuvânt şi în faptă, sub multiplele lui forme, şi practicarea altruismului, a dăruirii și a jertfirii de sine. Aceasta este viaţa trăită pe pământ de Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Care a arătat o totală lepădare de Sine şi în acelaşi timp o totală dăruire de Sine. Născut şi trăit în sărăcie, în umilinţă, în osteneală, a arătat îndelungă răbdare în bătăile, scuipările şi chinurile la care a fost supus, cu iubire iertându-i şi rugându-Se pentru ucigaşii Săi, care L-au răstignit pe Cruce.

Maica Domnului a arătat aceeaşi lepădare de sine din pruncia ei. La vârsta de trei ani, dusă la Templu, nu plânge de dorul părinţilor, cum firesc ar fi fost, ci zboară ca o porumbiţă duhovnicească, urcând treptele templului, până în braţele marelui arhiereu Zaharia. Noaptea o petrecea în rugăciune în Sfânta Sfintelor, de dorul lui Dumnezeu, iar ziua muncea de dragul şi spre folosul oamenilor. Aceasta a fost toată viaţa ei, muncă şi rugăciune, dăruire şi jertfelnicie, alinare şi mângâiere pentru cei oropsiţi. Veşnică fecioară şi fiică ascultătoare a Tatălui ceresc, veşnică mireasă nenuntită a Duhului Sfânt şi veşnică Maică a Fiului şi a tuturor următorilor Lui. Câte lacrimi nu varsă până astăzi Sfânta Fecioară, câtă stăruinţă în rugăciunile ei mijlocitoare la Sfânta Treime, câtă revăsare de milostivire şi bunătate către mii şi milioane de creştini care îi cer ajutorul în boli, în neajunsuri, în cruntă sărăcie şi în ceas de moarte. Niciodată Maica Domnului n-a vrut să știe altceva decât de Dumnezeu, pe Care l-a cuprins în fiinţa ei preacurată, dar în acelaşi timp miloasa poartă a inimii sale este mereu deschisă nouă, pământenilor2.

Aşa au trăit toţi sfinţii, practicând postul, rugăciunea şi milostenia, într-o totală lepădare de sine. Sfântul Ioan Gură de Aur, dăruit de Dumnezeu cu mulţime de daruri, toată viaţa lui, plină de prigoane şi nedreptăţi, o jertfeşte cu mărinimie lui Dumnezeu şi oamenilor. Dacă vremea, cât a fost monah, a jertfit-o în rugăciuni necurmate de zi şi de noapte şi postiri extreme, viaţa preoţească şi arhierească o jertfeşte lui Dumnezeu şi oamenilor. Câtă râvnă, jertfă şi nopţi de rugăciune nu a jertfit în apărarea poporului antiohian, atunci când, în urma profanării statuii imperiale, era ameninţat cu moartea, iar cetatea Antiohiei cu distrugerea. Dacă geniul său oratoric este inegalabil, şi dragostea sa jertfelnică este pe măsură. Cu câtă iscusinţă și înţelepciune a organizat apărarea cetăţii, insuflând în monahi, preoţi, patriarh şi popor ideea că, prin rugăciune, post şi încredere în Dumnezeu, împăratul Teodosie poate fi îmblânzit; ceea ce, în cele din urmă, s-a întâmplat. Această disponibilitate de jertfă nu-l va părăsi niciodată, până la moartea sa martirică. Când se afla exilat de împărăteasa Eudoxia, mângâia prin scrisoare pe un ucenic al său, episcopul Chiriac, spunându-i: ,,Nu te mâhni dar frate Chiriac, că eu când eram izgonit din Constantinopol nu purtam grijă de nici una din acestea, ci ziceam în sinea mea: De-i este voia împărătesei să mă izgonească, izgonească-mă. Al Domnului este pământul şi plinirea lui. De vrea să mă taie cu fierăstrăul, să o facă, am pildă pe prorocul Isaia. De vrea să mă arunce în mare, îmi voi aduce aminte de prorocul Iona. De-i este voia să mă bage în groapă, am pe Daniil aruncat în groapa leilor. De va vrea să mă ucidă cu pietre, am pe Ştefan, întâiul Mucenic, care a pătimit aceasta. De va vrea să-mi ia capul, am pe Sfântul Ioan Botezătorul. De va vrea să-mi ia averea, să o ia, dacă o am, că gol am ieşit din pântecele maicii mele, gol mă voi duce."3 Prezentându-i şirul de suferinţe nedrepte din viaţa Domnului, ale apostolilor, îi descrie apoi propriile sale suferinţe şi-l îndeamnă să se bucure. Iată adevărata lepădare de sine. Îl afecta durerea celor care au suferit din iubire pentru el, preoţi, episcopi şi monahi - iată adevărata jertfire de sine pe care o găsim la sfinţii şi la părinţii noştri. O mamă trăieşte pentru fericirea altora, bucuria nu o află întru sine, ci în ai săi; dacă vede năpăstuiri venite asupra copiilor ei, simte dureri cumplite în inima de mamă, neaflând odihnă până nu le îndepărtează. Dacă cineva, din casa ei, se îmbolnăveşte, câte nopţi nedormite, câte mii şi câte sute de mii de lacrimi nu varsă din inima ei. Când alţii dorm, ea priveghează, rugându-se, păzind mişcarea şi răsuflarea fiului ei. Numai Dumnezeu ştie viaţa cea grea a unei mame şi puţini o prețuim după cuviință4, scrie marele şi Sfântul Mitropolit Andrei Şaguna.

În orice suflet omenesc, în ascuns sau la vedere, tăcut sau mărturisit, sălăşluieşte dorul după Mirele ceresc, precum şi nostalgia după fericita stare, împreună cu El, în grădina raiului. Nu există o bucurie mai mare ca reîmpăcarea omului cu Dumnezeu, a făpturii cu Făcătorul său. Aceasta implică lepădarea şi jertfirea sinelui egoist căzut în animalitate şi materialitate, mulţumit cu pseudofericirea lumii acesteia. Lepădarea aduce libertatea de a răspunde cereştii iubiri a Sfintei Treimi întrupate în Hristos Domnul, iar jertfirea ne dă putinţa de a trăi mereu, împreună cu El, prin harul Sfântului Duh, în sfântă Biserica Sa. Post cu sufletul şi cu trupul de la răutăţi, rugăciune şi cântare, milostenie şi iubire, spovedanie şi împărtăşanie, toate având un singur scop: curăţirea, luminarea şi sfinţirea sufletului şi mai ales unirea lui cu Iisus Hristos Dumnezeu, în gânduri, în cuvinte şi în fapte. Aşa, doar aşa, perioada postului va fi rodnică, iar Praznicul Naşterii cerescului Prunc va fi cu duhovnicească bucurie, cu pace şi sporire personală şi lăuntrică încredinţare a vieţii celei nesfârşite şi fericite.


Arhim. Andrei Coroian


Note
  1. Mitopolitul Andrei Şaguna.Cuvântări bisericeşti pentru praznicele domneşti.Presa Univesitară Clujeană.2003.pag11.
  2. Sfântul Grigorie Palama.Scrieri 2.Deisis.Sibiu 2005,pag 61
  3. Proloage vol.1. pag 456-458.
  4. ibid,nota 1, pag.51
separator
© 2024 Mânăstirea Nicula - Toate drepturile rezervate.